CUM SUPRAVIETUIESTI?

Supravieţuirea este arta de a scăpa cu viaţă. Nu este o ştiinţă, pentru că regulile pe care se
bazează, de altfel foarte numeroase, nu sunt absolute. Folosirea lor depinde de cel care le aplică.
Tehnicile şi soluţiile de supravieţuire sunt vechi de cand lumea şi au evoluat impreună cu
istoria omenirii. Nici nu e de mirare că tehnica supravieţuirii, a survival-ului, e strans legată de istoria
războaielor şi a devenit aproape o ştiinţă in timpul ultimului război mondial şi după aceea. Foarte mulţi
soldaţi, aviatori, marinari, prizonieri care s-au trezit in mare, in junglă, in deşert etc. trebuiau să se
descurce – sau să piară – in condiţii cel puţin neobişnuite, neprevăzute de instrucţia militară obişnuită.
De exemplu, piloţii şi călătorii unui avion modern, forţat să aterizeze in pustietate, trec in 5 minute, din
secolul XXI in epoca de piatră.
Din studierea experienţei celor scăpaţi din accidente au rezultat metode şi soluţii general
valabile – bune atat pentru trupele speciale şi profesionişti ai riscului, cat şi pentru turişti şi oameni
obişnuiţi. Tehnica modernă de supravieţuire imbină cunoştinţe antice (de exemplu vanătoarea cu
capcane, aprinderea focului prin frecarea a două lemne etc.) cu descoperiri de ultimă oră (de exemplu
telefonia mobilă, orientarea in teren cu ajutorul sateliţilor, fizica nucleară etc).
Intr-o situaţie disperată trebuie să ştii ce, cum, cat, de unde să iei orice iţi poate oferi natura şi
să foloseşti la maximum ceea ce găseşti; cum să atragi atenţia oamenilor, sau posibili salvatori; cum să
parcurgi fără hartă sau busolă un teritoriu necunoscut, pană ajungi intr-o zonă locuită.
Sau, sa ştii cum să-ţi păstrezi sănătatea şi puterile, cum să te vindeci pe tine sau pe alţii, in caz
de rănire sau de imbolnăvire. Mai trebuie şi să fii in stare să-ţi păstrezi curajul şi să-i imbărbătezi pe
ceilalţi membri ai grupului, chiar dacă viitorul nu ţi se pare nici ţie promiţător. Şi mai important este să
vrei: dacă vrei, poţi scăpa! Dacă nu vrei – rămai o victimă ( milog, prost sau chiar mort).
Ai dreptate şi când spui (despre o treabă): pot s-o fac, şi când spui: nu pot s-o fac (Henry
Ford).
Dar ce înseamnă oare să vrei ceva cu adevărat’? Se spune că odată, un învăţător şi elevul său
traversau un lac cu o barcă. Profitând de liniştea călătoriei, discipolul dori să afle cum poate ajunge şi
el maestru. Învăţătorul îi răspunse că e suficient să vrea asta cu tărie. Văzând că elevul nu pricepe
cum stau lucrurile, la un moment dat, bătrânul îi face vânt în apă. Tânărul, surprins, încercă să se suie
înapoi în barcă, dar bătrânul îl prinde de cap şi-l ţine cu forţa sub apă. Tânărul se sufocă, aproape
leşină. După câtva timp bătrânul îl lasă în sfârşit să scoată capul afară din apă, să respire şi să se suie
în barcă. Tânărul îşi reveni şi mirat întrebă: „Ce mai fu şi asta?” învăţătorul îi răspunse: „Ia zi, ce
voiai tu când erai cu capul sub apa?” „Să respir”, zise tânărul. „Voiai tare’?'” „Dar cum altfel!” „Mai
voiai şi altceva?” „Nu!”
„Ei vezi,” conchise bătrânul, „asta înseamnă să vrei cu adevărat să vrei ceva la fel cum voiai
tu să respiri, când stăteai cu capul sub apă. Nu mai puţin!
La fel e şi cu supravieţuirea: ca să scapi trebuie doar să vrei cu adevărat…
Orice echipament ai sau recuperezi dintr-un accident, trebuie considerat ca un dar de la
Dumnezeu. In schimb, dacă iţi lipseşte orice fel de echipament NU trebuie să crezi că eşti deja
condamnat la moarte, căci oricand ai la tine: mintea, experienţa, cunoştinţele, mainile, picioarele.
Dar, ca să poată fi de folos, mintea, cunoştinţele, corpul trebuie să fi fost mereu antrenate,
imbogăţite, ascuţite. Invaţă, invaţă, invaţă mereu. Nu aduce anul ce aduce ceasul!, darea să poţi
beneficia de avantajele „ceasului” respectiv trebuia să te fi pregătit pentru el.
Capacitatea de supravieţuire este la fel ca o casă: fundaţia este voinţa de a trăi. Cunoştinţele
sunt pereţii casei. Indemanarea, antrenamentul constituie tavanul. Iar echipamentul este acoperişul
casei. Fără unul, oricare dintre aceste elemente, casa nu e întreagă; de fapt, nu e casă.
Atitudinea cea mai bună este exprimată de salutul cercetaşilor: (mereu) gata!
2.2. PREGĂTIREA UNEI CĂLĂTORII
Călătoriile, in afara interesului lor economic, ajută enorm omului să se instruiască, să se
educe. Mai ales celor tineri. Deci trebuie să călătoreşti. (Atenţie: orice acţiune omenească e tot un fel de
călătorie, o aventură in necunoscut, in viitor. Aşa că…). Dar in orice fel de călătorie (o tură de o zi la
munte, expediţie la tropice, concediu la mare, studii in străinătate etc.) pot apărea situaţii grele, de
supravieţuire. Partir c’est mourir un peu. (Cand pleci, mori puţin) – zice pe drept cuvant francezul, şi
mulţi dintre cei ce emigrează chiar mor de-a binelea.
Inainte de a pleca de acasă, verifică dacă eşti bine pregătit pentru a infrunta aspectele
cunoscute, previzibile ale oricărei călătorii sau acţiuni. Iată o scurtă listă cu intrebări esenţiale:
– Cat timp voi fi departe de casă?
– Cată hrană şi apă să iau la mine?
– Hainele şi incălţămintea sunt potrivite? Să iau cate ceva de rezervă?
– Ce echipament special imi trebuie pentru condiţiile specifice ale acestei
călătorii?
– Ce trusă medicală, de prim ajutor imi va fi necesară mie şi camarazilor de drum? Felul şi
cantitatea de echipament, pregătirea necesară depind de mulţi factori, dar esenţiale sunt bunul simţ şi
logica.
Pregăteşte-te fizic prin antrenamente, de exemplu fă cros, inot, căţărare, călărie, autoapărare
etc, sau: dezvoltă-ţi rezistenţa la căldură, sete, frig, la schimbarea fusului orar etc, insă şi rezistenţa
psihică, morală: la izolare, intuneric, stres, frică etc; invaţă limbi străine. Citeşte cărţi scrise de
supravieţuitori, despre experienţa lor, manuale de supravieţuire.
Atenţie – trebuie nu numai să citeşti, să inveţi, ci mai ales să exersezi, să aplici practic cele
invăţate!
Se povesteşte că un savant făcea o călătorie. Când ajunse la o apă mare, angajă un barcagiu
să-l ducă pe malul celălalt. In timpul traversării, ca să mai treacă vremea, învăţatul încercă să intre în
vorbă cu barcagiul, evident despre ce se pricepea: „Ia zi, ce părere ai despre Platon?” Barcagiul însă,
om simplu, nu ştia cine-i Platon. „Cum dom’le, nu l-ai citit pe Platon?” „Nu!”, răspunse indiferent
vâslaşul. „Păi, dacă nu l-ai citit pe Platon”, zise învăţatul, „ai pierdut jumătate din viaţă.” Barcagiul
se minună, înghiţi în sec, dar vâsli mai departe. Intelectualul mai încercă o discuţie despre Kant, cu
acelaşi rezultat, şi se lăsă păgubaş. Întâmplarea făcu să vină deodată, din senin, o vijelie mare care
răsturnă barca. Atunci barcagiul îl întrebă: „Ştii să înoţi?” învăţatul răspunse, zbătându-se de mama
focului: „Nu ştiu!” „Ei vezi”, adăugă barcagiul, „acum o să-ţi pierzi toată viaţa!”
Sau altfel zis: degeaba te pricepi la calculatoare, marketing, management, afaceri ş.a.m.d. –
dacă nu ştii să alergi, inoţi sau să te porţi.
Pericolele unei călătorii pot fi de natură:
– subiectivă (care depind de om): increderea excesivă in forţele proprii; inconştienţă; neştiinţă;
condiţie fizică şi/sau echipamente insuficiente ori necorespunzătoare; nepricepere etc.
– obiectivă (produse de Natură): factori meteorologici, sau climatici; drumuri nepracticabile;
alunecări de pietre, zăpadă etc.
Oricat de bine ar fi pregătită o călătorie, riscul sau pericolul nu poate fi complet eliminat.
Studierea condiţiilor de călătorie. Cu cat vei cunoaşte mai bine dinainte locurile şi oamenii pe
unde vei călători, cu atat şansele să ajungi cu bine la capăt cresc. Studiază cu atenţie hărţile, fă rost de
cat mai multe informaţii despre terenul, clima, vremea, felul vegetaţiei, animalele pe care le vei intalni.
Studierea condiţiilor geografice, meteorologice, etnografice etc, din zona pe care intenţionezi
s-o străbaţi este de importanţă vitală. Pentru aceasta există numeroase posibilităţi: cărţi, hărţi, muzee,
ghiduri, Internet, cluburi, cadre didactice, alţi călători etc.
Climatul temperat este cel mai răspandit pe glob. El oferă şanse mari de survival chiar fără să
ai cunoştinţe şi indemanări speciale. Insă alte zone, cu alte climate, necesită cunoştinţe deosebite,
adecvate – vezi la #13.
Planificarea călătoriei sau a acţiunii
Prevederea este mama înţelepciunii
Imparte planul (obligatoriu scris, NU verbal) de desfăşurare a expediţiei sau călătoriei in
etape:
a) de pornire;
b) de atingerea ţelului;
c) de odihnă – recuperare.
Stabileşte clar scopurile şi calendarul fiecărei etape. Stabileşte soluţiile şi comportarea in caz
de accidente cum ar fi: defectarea vehiculului, boală, transportul victimelor (vezi # 2.4).
Nu planifica viteze prea mari de deplasare sau termene prea scurte. Obligaţia de a respecta un
plan prea ambiţios, prea greu, duce la epuizare, la greşeli de gandire, la pagube.
Necesitatea de a face rost de apă din surse locale va influenţa mult alegerea traseului.
E important şi cum începi o treabă, dar mai mult contează felul cum o termini. Aşa că verifică
des indeplinirea planului – de către tine sau de către alţii. Increderea e bună, dar controlul e sfant!
Controlul medical: fa-ţi un control medical şi stomatologic cat mai cuprinzător. (Pe vremuri,
englezii care plecau să lucreze sau să stea in colonii, la tropice, işi scoteau preventiv toţi dinţii, chiar cei
sănătoşi, şi puneau proteze dentare; ştiau că nu vor găsi vreun dentist pe acolo).
Verifică necesitatea injecţiilor de protecţie cerute sau recomandate pentru teritoriile, ţările prin
care vei călători. Fă-le pe toate, de exemplu:
– vaccinarea impotriva frigurilor galbene, pentru Africa tropicală şi America de Sud. (Injecţia
trebuie făcută cu cel puţin 10 zile inaintea călătoriei şi asigură protecţia timp de 10 ani.)
– protecţia contra malariei, prin pastile inghiţite permanent, incepand cu cel puţin o săptămană
inaintea călătoriei şi terminand după 4 săptămani de la intoarcere;
– vaccinarea contra holerei – pentru unele ţări africane;
– vaccinarea contra encefalitei japoneze, pentru călătorii in Thailanda, India, Birmania, Nepal,
Cambogia, Vietnam, Corea (Se fac două injecţii la interval de două săptămani, cu cel puţin două
săptămani inaintea plecării);
– vaccinarea contra hepatitei A (infecţioase) cu gamaglobulină; (Se fac două injecţii la interval
de 4 săptămani care asigură protecţia timp de 3 luni, sau de 9 ani, la varianta mai nouă de vaccin, in
două etape), vaccinul contra hepatitei B asigură protecţie 5 ani;
– vaccinarea contra meningitei, pentru călătorii in zonele din sudul Saharei şi o parte din Asia
(obligatorie pentru pelerinii la Mecca);
– vaccinarea contra febrei tifoide (protecţie 3 ani), a tetanosului (protecţie 10 ani),
poliomielitei (protecţie 10 ani), tifosului ş.a.m.d.
Călătoria in grup. Analizează capacitatea fiecărui membru-candidat de a face faţă greutăţilor
care vă aşteaptă (buna inţelegere cu ceilalţi membri e foarte importantă). S-ar putea să fie necesară
respingerea celor nepotriviţi, nepregătiţi, neadaptabili sau incapabili.
Discutaţi de mai multe ori planul de desfăşurare a călătoriei sau expediţiei. Stabiliţi
responsabilităţile. Numiţi un medic, un bucătar, un mecanic, un şofer, un navigator etc.
Convinge-te că fiecare participant ştie să folosească (practic, nu teoretic) echipamentul
disponibil şi că aveţi echipamente sau soluţii de rezervă. Chiar mai multe seturi de rezerve; redundanţa
e o dovadă de seriozitate, de profesionalism.
Comunicaţiile. Nu fi secretos, comunică – ţie iţi foloseşte. Nevoia de secret, sau de eroism e o
dovadă de slăbiciune şi prostie, nu de inţelepciune şi tărie.
Intr-o călătorie la munte, in Deltă etc, informează gazda, cabanierul, Poliţia sau Salvamontul
despre intenţiile tale şi ale grupului: unde vreţi să ajungeţi, pe unde, ora, data plecării şi sosirii
aproximative. Informează din cand in cand respectiva persoană sau sediu asupra situaţiei, astfel incat
lipsa contactului să declanşeze o alarmare. Navele şi avioanele sunt foarte bine controlate sub acest
aspect. In cazul călătoriilor sau expediţiilor lungi in zone izolate, este obligatorie dotarea cu un mijloc
de telecomunicaţie (radio, telefon celular – verifică acoperirea zonei respective de către relee şi sateliţi)
şi cu un aparat GPS de poziţionare pe suprafaţa pămantului (vezi #13.4).
Stabileşte dinainte un program de apel şi de comunicare de două ori pe zi cu centrala de la
baza expediţiei, pentru a le anunţa situaţia, poziţia şi intenţiile. De la bază vei primi informaţii meteo şi
de altă natură. Tot baza va urmări apelurile de salvare. Se va alege şi verifica din timp frecvenţa radio
convenabilă pentru terenul din zona respectivă. Cel puţin doi membri ai grupului trebuie să ştie să
folosească telefonul sau radioul.
Dacă nu se realizează două apeluri sau transmisii consecutive, la bază trebuie să intre in
funcţiune planul de salvare. Pe de altă parte, cand nu reuşeşti să comunici cu baza conform
programului, chiar dacă pe teren totul se desfăşoară bine -trebuie să te comporţi ca şi cum s-ar fi
intamplat un accident. Stai pe loc, sau intoarce-te la locul de unde ai comunicat ultima oară – şi aşteaptă
sosirea salvatorilor sau alt fel de contact cu ei.
Nu-i incurca şi nu-i pune să te caute degeaba.
2.3. ECHIPAMENTUL PENTRU CĂLĂTORIE
Cand pleci intr-o călătorie, ia-ţi echipamente cat mai bune (din păcate, ele sunt şi mai
scumpe). Iţi vor uşura mult viaţa şi te vor ajuta să ajungi cu bine la ţintă. Cantitatea de echipamente
pentru o anumită acţiune rezultă ca un compromis intre necesităţi (dictate de: posibilităţile călătorilor,
specificul călătoriei) şi posibilităţi (de procurare, transport, autorizaţii etc, plus resursele financiare).
Un factor decisiv trebuie să fie şi bunul simţ.
Dacă insă pe teren n-ai ce-ţi trebuie – descurcă-te, improvizează (vezi # 12 – Tabăra şi # 13.2 –
La drum).
Echipamentele trebuie incercate şi verificate temeinic inainte de plecarea in excursie sau
călătorie: să fie in bună stare, să funcţioneze, să nu strangă etc, să reziste la forţe, uzură, apă, frig etc.
Mai ţine minte şi că: cel mai bun echipament nu face altceva decat ceea ce poţi tu face: sacul
de dormit doar păstrează căldura – n-o produce; rucsacul doar inveleşte şi susţine lucrurile – nu le cară
etc. Dacă nu eşti cat de puţin antrenat să dormi in frig, să cari greutăţi cu muşchii tăi, să te caţări, să tai
lemne ş.a.m.d.
– cele mai grozave echipamente nu-ţi mai folosesc (aproape) la nimic!
Hainele trebuie să fie potrivite ca dimensiuni, să nu impiedice mişcările, să apere de frig şi
ploaie – dar şi să aerisească pielea. Totdeauna să ai la tine o manta de ploaie, un schimb de haine, ceva
călduros de imbrăcat.
Aerul constituie izolantul termic de bază, pentru că el transmite doar 7% din căldura pe care o
poate transfera sau pierde o ţesătură. Cu cat o haină inglobează mai mult aer, cu atat e mai
„călduroasă”. De fapt, căldura e produsă de corp şi se poate doar pierde pe vreme friguroasă; hainele nu
fac altceva decat s-o păstreze. Sau, in cazul vremii călduroase, o impiedică să ajungă la piele.
Umezeala, transpiraţia măresc de circa 25 de ori transferul de căldură intre corp-haine-aerul exterior (in
ambele sensuri). Ţesătura poate ingloba aprox. 20% din aerul total al stratului, dar intre două straturi se
adună 50%, iar rugozitatea suprafeţei reţine 30% – aşa că numărul straturilor de haine este mai
important pentru izolarea termică decat grosimea lor (principiul foilor de ceapă).
Imbrăcămintea pentru vreme rea este organizată in 3 feluri de straturi: Stratul interior
(lenjeria), vine in contact cu pielea şi are sarcina să menţină corpul uscat. Preferabil să asigure şi o
oarecare izolaţie termică şi să nu absoarbă transpiraţia (cum face bumbacul), ci s-o transmită spre
stratul următor (cum fac fibrele sintetice). Lenjeria din bumbac se usucă greu şi răceşte pielea; e
plăcută la purtare vara.
Materialele optime pentru stratul interior sunt fibrele sintetice (din poliester, polipropilenă,
poliamidă), simple sau in amestec cu bumbacul. Mătasea are bune calităţi termoizolante, dar se rupe
uşor şi nu rezistă la umezeală.
Al doilea strat (intermediar) trebuie să fie termoizolant, să preia umezeala de la primul strat şi
s-o transfere spre exterior. Cele mai bune rezultate se obţin cu:
– ţesătura gen blană, din fibre sintetice: reţine umezeala in proporţie de maxim 1-5% din
propria greutate;
– puful şi fulgii de pasăre (sensibili la umezeală);
– lana – care incălzeşte chiar şi in stare umedă; dezavantaje: absoarbe multă umezeală (30-40%
din greutatea proprie), se usucă greu.
Stratul al doilea poate fi realizat din mai multe foi sau randuri de ţesătură.
Al treilea strat (exterior) are rolul de protecţie contra intemperiilor: vant, ploaie, zăpadă.
Trebuie să fie cat mai impermeabil faţă de exterior şi totodată permeabil pentru umezeală şi aburii care
vin dinspre corp. Ţesăturile din fibre naturale sunt mult mai slabe decat cele sintetice, insă rezultatele
cele mai bune le dau membranele sintetice, cum ar fi:
– Gore-Tex, o membrană microporoasă, ai cărei pori sunt de aprox. 20.000 ori mai mici decat o
picătură de apă şi de 700 ori mai mari decat molecula de abur. Din această cauză Gore-Tex rezistă la
presiunea unei coloane de apă de 8 m. inălţime, dar permite trecerea aburului. Este sensibilă la frecare,
uzură.
– Sympatex, o membrană ultrasubţire din poliester, fără pori. Funcţionarea ei se bazează pe
proprietăţile fizico-chimice ale structurii sale: o parte a moleculei atrage apa, o altă parte o respinge.
Rezistă la presiunea unei coloane de apă de 10 m. inălţime, dar permeabilitatea faţă de aburi e mai mică
decat a Gore-Texului.
O membrană sintetică nu poate fi folosită ca atare pentru confecţionarea hainelor, ci numai
intre două straturi de ţesături obişnuite, care-i asigură consistenţa, rezistenţa etc. In acest sandviş,
membrana poate fi lipită sau laminată de stratul exterior, de ambele straturi sau de nici unul.
Incălţămintea este mai importantă decat imbrăcămintea (cu băşici la picioare nu mai poţi
inainta deloc!).
Cu cat are mai puţine cusături şi cu cat e mai uşoară – cu atat mai bine. (Infanteristul zice că ii
e mai uşor să care 5 kg in spate decat 1 kg in picioare). Incălţămintea nu trebuie să strangă deloc
piciorul. Forma, mărimea bombeului trebuie să permită mişcarea liberă a degetelor şi totodată
susţinerea lor, astfel incat la coborare ele să nu se lovească sau să se strivească. Talpa trebuie să fie
groasă (ca să nu simţi pietrele ascuţite), dar elastică. Preferabil ca bocancul să susţină glezna şi din
lateral. Foloseşte ciorapi buni, groşi, din lană; calităţile lor de amortizare, protecţie, termoizolare sunt
vitale pentru succesul mersului şi călătoriei.
Pentru uscare, in incălţăminte se bagă hartie de ziar sau igienică şi se lasă cateva ore să
absoarbă umezeala.
Echivalarea unităţilor de măsură a incălţămintei din Europa – Anglia – SUA: 32-1-1; 34-2-2;
35-23/4-3; 36-3V,-3V2; 37-4-4’/2; 38-5-5; 39-57,-6; 40-67,-7; 41-7-8; 42-8-9; 43-9V2; 44-97,-10 72; 45-
10-1172; 46-1 l-127r
Trebuie luate toate măsurile pentru evitarea apariţiei băşicilor sau rosăturilor. NU pleca la un
drum lung cu incălţămintea nouă, stramtă. Las-o să se inmoaie şi lărgeşte-o treptat, din timp. Intăreşteţi
pielea de la picioare frecand-o cu alcool, timp de aproximativ două săptămani inainte de inceperea
călătoriei sau marşului. Aplică leucoplast pe locurile sensibile, unde incep rosăturile. Poţi lăsa
plasturele lipit cateva zile, pană termini marşul.
Taie regulat unghiile şi rotunjeşte colţurile. Nu le tăia prea scurt, deoarece la frig dor.
Cuţitul – este un instrument vital pentru supravieţuire. Dar atenţie: cuţitul este şi o armă albă.
Pentru călătoria cu avionul el trebuie ţinut in bagajul din cală, nu-l lua in cabină. Niciodată nu scoate
sau arăta cuţitul intr-o situaţie incordată. Cuţitul trebuie să fie mereu bine ascuţit şi gata de folosire.
Nu-l strica jucandu-te cu el, aruncand la ţintă etc. Păstrează-1 in teacă, uns, curat. Respectă-1: Scoate
cuţitul numai ca să-l foloseşte.
Cum se alege un cuţit? Chiar şi un briceag e bun, dar cand poţi lua numai un singur cuţit,
atunci mai bine alege unul cu lama mare şi solidă. Acesta va putea indeplini eficient şi confortabil toate
sarcinile posibile, de la tăierea crengilor pană la jupuirea animalelor şi gătitul hranei.
Este preferabil manerul dintr-o singură bucată, găurit pe toată lungimea ca să treacă prin el
coada lamei, prinsă la capăt cu o piuliţă. Manerele făcute din mai multe bucăţi sau felii, ori cele in care
coada lamei pătrunde doar pe jumătate din lungime (si se prinde cu un ştift), sau cele scobite ca să
poată conţine diverse ustensile (busolă, ace etc), sunt mai fragile, mai nesigure.
Există diverse feluri de cuţite, unele din ele mai potrivite pentru supravieţuire decat altele:
– Cuţitul pliant (briceagul) poate avea construcţii şi componente extrem de diverse. Menţionez
vestitul „briceag al soldatului sau armatei elveţiene”, un campion al utilităţii şi solidităţii. Pentru
asigurarea in poziţia „desfăcut” lama trebuie să aibă un dispozitiv cu clichet sigur. Manerul din lemn
sau plastic este mai comod. – Parang-ul este un cuţit malaezian cu lamă mare şi curbă, de aprox. 30 cm.
lungime, 5 cm lăţime, 0,750 kg greutate (fig. 2.1). Prea mare pentru folosinţa curentă, parangul este in
schimb foarte bun pentru tăiat crengi, copaci, sau la construit colibe, plute. Lama parangului are 3 zone
tăietoare: spre varf – mai fină, pentru jupuit etc; centrală – mai grosolană, pentru retezarea lemnelor şi
oaselor; spre maner – mai fină, pentru cioplire şi alte lucrări mai delicate. Lama curbată şi extinsă in
jos, pe principiul satarului, permite aplicarea unei forţe maxime la tăierea lemnelor şi asigură protecţia
degetelor. Teaca va avea o clapă pentru reţinerea cuţitului (fig. 2.2). Atenţie: adeseori lama retează
cusătura tecii şi poate răni grav mana sau degetele – deci apucă teaca parangului numai din partea opusa
tăişului.
2.1. Parâng (cuţit malaezian)
2.2. Teaca pentru cuţit/parang, cu buzunar pentru piatra de ascuţit
– Maceta este un cuţit drept, lung de vreo 70 cm, ca o sabie, folosit in jungla sudamericană la
tăierea lemnelor, lianelor, trestiei de zahăr.
Cum se ascute cuţitul: freacă lama pe o piatră: gresie, cuarţ sau granit. Gresia gri moale este
mai bună decat cea cu cuarţ (care va zgaria tăişul şi va imprima dungi strălucitoare pe lamă).
Piatra de ascuţit se obţine frecand două pietre pană rezultă nişte feţe plane şi netede. Ideal ar fi
să ai două suprafeţe sau pietre de lucru: una grosolană şi alta fină. Foloseşte-o mai intai pe cea
grosolană ca să elimini bavurile lamei, apoi pe cea fină ca să ascuţi muchia tăietoare. Scopul e să obţii
o muchie durabilă care nu se ciobeşte (fig. 2.3).
2.3. Profilul tăişului a – prea ascuţit, se ciobeşte; b – corect; c – insuficient, se toceşte repede
Pentru a ascuţi lama, ţine manerul cuţitului cu mana dreaptă. Aşează, fixează piatra pe o
suprafaţă orizontală. Mişcă lama pe piatră după o traiectorie circulară, in sensul acelor de ceas, apăsand
muchia cu degetele mainii stangi şi împingând lama. Menţine constantă inclinarea lamei şi umezeşte
mereu piatra. Nu trage lama spre tine cand apeşi: apar zgarieturi. Micşorează forţa de apăsare pentru
finisarea muchiei. A doua faţă a lamei se ascute prin rotire in sens antiorar.
Sacul de dormit trebuie să fie mare, larg, NU stramt. Pentru transportul lui este foarte utilă o
„husă comprimantă” (cu curele reglabile) care reduce mult volumul sacului.
Umplutura izolantă din fulgi sau puf este mai uşoară şi mai bună decat cea din fibre sintetice.
Dezavantajul fulgilor este că după ce se udă işi pierd capacitatea termoizolatoare şi se usucă greu. Prin
folosirea a doi saci de dormit, băgaţi unul in altul, se poate rezista la o temperatură exterioară cu 10-15
grade mai scăzută decat cea asigurată de fiecare sac.
Dacă nu ai cort, inveleşte-te pe tine şi sacul de dormit cu o foaie, prelată sau alt fel de sac
impermeabil (dar care să „respire” totuşi).
Rucsacul. Trebuie să fie zdravăn, impermeabil, prins pe un cadru rigid, cat mai ingust şi inalt.
Curelele reglabile pentru umeri şi talie (brau) transmit in mod corect greutatea sarcinii spre şolduri (nu
spre umeri). Rucsacul trebuie să stea bine prins (solidarizat) de corp, dar la oarecare distanţă de spinare,
pentru aerisire şi reducerea transpiraţiei.
Un cadru metalic exterior este mai bun, chiar dacă măreşte greutatea şi se agaţă de crengi,
deoarece pe el se pot prinde sarcini mari, voluminoase, chiar un rănit.
Cum impachetezi? Pentru a nu te dezechilibra, centrul de greutate al rucsacului trebuie să fie
cat mai sus şi mai aproape de corp.
Preferabil ca rucsacul să fie inalt şi ingust, NU scund şi lat. Cortul şi alte obiecte grele se pun
aproape de corp şi sus (nu jos). Totuşi NU inălţa rucsacul prea mult, căci te dezechilibează la un vant
puternic. Buzunarele exterioare inchise cu fermoare sau artei sunt foarte utile, dar dimensiunile lor nu
trebuie să ducă la creşterea exagerată a lăţimii sau diametrului zonei şoldurilor (se agaţă de crengi sau
colţuri şi te dezechilibrează).
Grupează bagajele şi bagă-le in pungi şi saci de plastic, eventual marcate sau etichetate.
Aranjează bagajele cu atenţie, ca să ştii unde este fiecare lucru. Cele de care ai nevoie mai repede se
pun deasupra, la indemană. Alimentele mai moi, perisabile, se introduc in cutii rigide, etanşe.
E foarte important să NU cari bagaje multe şi grele. Studiază şi invaţă să te descurci cu un
minim de echipament şi hrană, pentru că succesul şi plăcerea călătoriei depind in mod hotărator de
reducerea greutăţii cărate. In străinătate se experimentează metoda drumeţiei cu bagaje minimale
(ultralight backpacking) – aproximativ 10 kg pentru o călătorie de 8-10 zile in sălbăticie, departe de
cabane etc. Invaţă să renunţi (gandeşte, experimentează) la orice bucăţică de bagaj sau echipament de
care n-ai nevoie. Cântăreşte orice obiect pe care doreşti să-l iei cu tine. Tu ai grijă de grame, căci
kilogramele vor dispărea singure.
Fii mereu aterlt! Orice echipament se uzează sau se strică prin folosire, se deteriorează prin
depozitare şi se degradează moral prin trecerea timpului. Fii mereu pregătit să-l repari ori să-l
inlocuieşti. Obişnuieşte-te să verifici cu regularitate tot echipamentul, mai ales după ce treci de o
porţiune mai dificilă a traseului, după o oprire sau un accident. Inventarierea echipamentului şi
verificarea lui, pipăirea buzunarelor, a bunurilor, trebuie să devină o acţiune automată, reflexă (la fel cu
repararea, carpirea urgentă, la prima haltă, a oricărei defecţiuni apărute) înainte de a reporrii la drum.
Intreţinerea echipamentului e o importantă măsură de prevedere, de supravieţuire!

Acest articol a fost publicat în SUPRAVIETUIRE IN NATURA și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s