CUM POŢI SCĂPA CU VIATA DIN AGRESIUNI

CUM POŢI SCĂPA
Strivit de mulţime: incearcă să „pluteşti” in mulţime ca o geamandură pe marea agitată, intr-un
curent foarte puternic. Dacă stai pasiv şi ajungi la fund, vei fi sufocat şi strivit.
Incordează-te ca şi cand ai fi un arc puternic ( – şi totodată:
– Inspira adanc;
– incordează bicepşii, umerii, spatele – ca să reziste apăsării;
– Adună braţele in faţa stomacului – in felul acesta poţi proteja eventual şi o sarcină sau nu
copil;
4.1. Autoapărarea într-o înghesuială: a – arcuieşte corpul; b – pluteşte in mulţime
– Ridică picioarele de la sol – sprijină-te pe cei din jur – ca să te ridici şi să pluteşti – ca o minge
pe valuri;
– incearcă să te deplasezi oricand ai o posibilitate, spre a te depărta de centrul inghesuielii.
La primele semne că mulţimea se va transforma intr-o buluceală, indepărtează-te de obiectele
rigide sau fixe cum ar fi: pereţi, stalpi, bariere, garduri. Cam asta ar fi tot ce poţi face – in mijlocul unei
mulţimi isterizate şi speriate, care se agită incoace şi incolo. NU te lăsa surprins cu mainile in
buzunare. De asemenea, nu trebuie să-ţi lipeşti palmele sau să-ţi impleteşti degetele in faţa corpului.
Dacă mulţimea nu este prea mare – de exemplu o inghesuială la ieşirea pentru caz de pericol a
unui teatru sau cinema, incearcă să domoleşti panica strigand comentarii liniştitoare, glumeţe.
Dacă eşti urmărită: cand auzi in spate paşi care te urmăresc: mergi mai repede. Dacă paşii
continuă să se ţină de tine: fugi. Dacă urmăritorul incepe şi el să fugă: ţipă. Dacă te atacă, nu-ţi pierde
cumpătul şi rezistă-i cu tot ce ştii sau poţi face.
Cand descoperi că eşti urmărită, fă-ţi un plan de acţiune.
Adeseori ţipetele sunt suficiente pentru descurajare. Dar dacă el nu se lasă, luptă-te ca o
leoaică. Scopul tău este să-ţi salvezi viaţa, aşa că nu folosi jumătăţi de măsură.
Pune mană pe orice obiect ai sau găseşti la indemană, ca să-l foloseşti drept armă. Doar porţi
cu tine (in poşetă etc.) un intreg arsenal – de la pantofii cu tocuri ascuţite pană la acul de păr:
– O umbrelă – cu care poţi să impungi;
– Pieptenul – cu ai cărui dinţi (ca un fierăstrău) poţi freca partea de jos a nasului adversarului;
– Cutia de chibrituri sau bricheta – ţinută in pumn, pe jumătate ieşită afară inspre degetul
arătător; cu ea poţi lovi tare tampla agresorului;
– Numeroase obiecte: pila de unghii, acele de păr, acele de siguranţă, unghiile ascuţite, pixul,
manerul periei de cap etc – pot fi folosite la lovit sau împuns;
– Inelul cu chei – ţinut in pumn, cu cheile ieşite printre degete;
– Cateva monede ţinute intre degetele stranse in pumn;
– Poţi pulveriza sprayul de păr in ochii agresorului, sau ii poţi sufla pudra de faţă in ochi;
– Poşeta ţinută de cureaua infăşurată peste incheietura mainii poate fi folosită ca o armă.
Dacă eşti acostată pe nepregătite de un bărbat şi nu ai cum să fugi, VORBEŞTE cu el. Dar
intre timp pregăteşte-ţi pe ascuns un mijloc de represalii – dintre cele enumerate mai sus.
Apără-te – dar ca să fie indreptăţită, şi legală, o acţiune corporală trebuie aplicată numai asupra
persoanei sau persoanelor care deja atacă (NU doar ameninţă; nu asupra altora; nu asupra avutului
agresorului). Ea se aplică impotriva unui atac in curs, efectuat contra regulilor de convieţuie socială.
Răspunsul trebuie să fie gradat şi corespunzător gravităţii atacului sau pericolului. Bănuiala că va urma
un atac nu poate constitui justificarea unei „autoapărări” (care intr-un asemenea caz va fi de fapt o
agresiune, pasibilă de pedeapsa legală).
Se constată insă că 95% dintre problemele şi agresiunile fizice incep cu sau rezultă din atacuri
verbale. Aşa că ar fi bine să te pregăteşti pentru a face faţă (cu vorbe) şi agresiunilor verbale – nu
numai celor fizice.
Principiile de bază pentru autoapărarea fizică:
– Loveşte tu primul – dar numai DUPĂ ce ai incercat să calmezi, să potoleşti agresiunea prin
mai multe mijloace neviolente, cat mai evidente pentru martori;
– inainte de a lovi, distrage-i atenţia prin: gesturi făcute cu mana; o privire aruncată peste
umărul lui, ca şi cand descoperi un ajutor neaşteptat etc; murmu-rarea unor vorbe neinteligibile, greu de
auzit; o falsă lovitură de mană, sau picior; un ţipăt puternic;
– Contrătacul sau loviturile trebuie să fie in serie: duble, triple, de exemplu mană-mană-picior;
– Nu-l apuca de maini, picioare, haine (pierzi timp şi libertatea de mişcare); apără-te prin
eschive şi sărituri repetate;
– Acţiunea să fie cat mai continuă, după schema: apărare sau eschivă-atac-atac-atac;
– Stai cat mai aproape de adversar; incearcă să-i ajungi in spate; nu-i intoarce spatele;
– Nu respecta nici o regulă sau regulament sportiv: acţionează fără milă;
– in prima urgenţă incearcă să loveşti articulaţiile şi părţile care-l susţin in picioare: genunchi
(faţă, dos), glezne, laba piciorului şi testiculele;
– Cand loveşti, foloseşte forţa şi greutatea intregului corp (nu doar muşchii braţelor sau
picioarelor);
– Păstrarea calmului şi sangelui rece valorează cel puţin tot atat cat loviturile sau apărarea
fizică.
Poziţia de gardă (aşteptare vigilentă, gata de contrătac) trebuie să fie cat mai neprovocatoare
şi neevidentă.
Dacă te prinde- foloseşte orice metodă ca să scapi: loveşte-1 tare cu genunchiul in testicule;
izbeşte-1 tare cu muchia tălpii pantofului sub genunchi; loveşte-1 cu pantoful peste fluierul piciorului;
calea-i tare cu tocul pe laba piciorului; loveşte-1 peste gleznă, in sau sub rotulă.
De la mică distanţă, lovitura cea mai eficientă este cu genunchiul (in testicule) deoarece
adversarul nu are cum să-l apuce, sau să se apere şi să te dezechilibreze.
Dar dacă vrei şi poţi să-l loveşti cu piciorul de la o distanţă mai mare (de exemplu contra unui
atac cu cuţitul, cu sticla, cu lama de ras) nu folosi o mişcare amplă, ca la fotbal: poate fi sesizată de la
un kilometru şi deci evitată de agresor. Loveşte aşa: mai intai ridică genunchiul sus la piept; apoi
lansează cu forţă piciorul pe orizontală, răsucind totodată laba piciorului in jos şi căutand să loveşti nu
ţinta, ci prin, DINCOLO de ea; imediat după contact, retrage instantaneu piciorul şi pune-1 jos. Sau:
– Dacă eşti suficient de aproape, loveşte-1 cu cotul, izbeşte-1 cu capul sau cu fruntea.
– Apucă-i două degete vecine cu cate o mană şi trage-i-le, depărtandu-le totodată, sau intoarcei
degetele pe dos – mai ales degetul mic.
– Pentru a-1 sili pe agresor să dea drumul unei prinderi oricat de puternice (eventual aplicată
altcuiva, pe care vrei să-l scapi) apasă insistent sub nasul agresorului cu muchia palmei dinspre degetul
mic (ţine palma rigidizată, cu degetele intinse şi lipite).
– Bagă-ţi degetele in ochii agresorului: ţine degetul arătător şi cel mijlociu intinse ca să
formeze un V, celelalte strange-le in pumn (semnul victoriei) şi obţii o furcă, cu dinţii tocmai bine
depărtaţi la distanţa orbitelor lui.
Distrage-i IMEDIAT atenţia cand eşti atacat: „ia-i minţile”. Aruncă-i in faţă o batistă, mănuşă,
scrumieră, pahar, apă, sare, farfurie cu mancare sau scuipă-1, după care il ataci – sau fugi. Dar orice faci
– fă IUTE şi fără milă.
Chiar dacă ţi se pare că atacul se desfăşoară atat de repede incat n-ai nici o şansă de apărare,
fă totuşi ceva, NU STA ca o momaie:
* Te strangulează de la spate cu o mână: este de presupus că folosind, de exemplu, mana
dreaptă, va avea şi piciorul drept langă piciorul tău (şi invers cand se foloseşte de mana stangă). Calea-i
pe laba piciorului cu tocul, lovind cat mai tare.
* Te strânge de gât, de la spate: apucă cu ambele maini oricare degete şi dă-i-le peste cap,
apoi smulge-i mainile tragandu-1 de degete.
* Te strangulează din faţă: apucă-i oricare deget şi indoaie-1, suceşte-1 IUTE inapoi,
desprinzandu-i şi depărtandu-i astfel mainile.
Sau:
Introdu ambele braţe (lipite) cu o smucitură, de jos in sus, intre mainile agreso-rului şi
continuă mişcarea depărtandu-i-le – pentru a-i rupe prinderea.
Notă: după ce scapi de strangulare (sau chiar ca să scapi), o variantă de represalii ar fi să ridici
piciorul şi să-l loveşti cu talpa pantofului peste fluierul piciorului, apoi să continui mişcarea lovindu-1
cu genunchiul in testicule, iar la coborarea piciorului să-l calci cu tocul pe labă. Totul – iute, tare şi fără
milă.
* Te îmbrăţişază din faţă: svacneşte un braţ in sus, pe dinafară braţului agreso-rului, apucă-1
de barbă şi dă-i capul pe spate – dar IUTE, ca să-l surprindă. Dacă nu merge astfel – loveşte-1 tare cu
genunchiul in testicule şi la coborarea piciorului, calea-i cu tocul pe laba piciorului (fig. 4.2).
4.2. Cum scapi dintr-o apucare
* Te îmbrăţişează de la spate: IMEDIAT dă-i degetele peste cap, inainte de a-şi putea
consolida prinderea. Cand te-a apucat peste braţe, loveşte inapoi cu dosul capului, ca să-l atingi tare
peste gură sau nas, apoi dă-i degetele pe spate. Dacă te-a apucat deja bine, incearcă să apeşi tare
(răsucind) cu varfurile degetelor indoite (pumnii stranşi) pe dosul palmelor lui.
*Te împinge cu palma pe piept: apasă hotărat ambele palme peste palma lui şi lipeşteţi-o
strans pe piept, apoi apleacă-te inainte şi dă-i palma peste cap, silindu-1 să cadă pe burtă de durere.
* iţi prinde încheieturile mâinilor sau antebraţele: ideea este să scapi din prindere prin rotirea
bruscă a antebraţelor, făcută in aşa fel incat să apeşi pe degetele lui mari (fig. 4.3). Dacă aveai palmele
sus ca să-ţi aperi faţa şi el te apucă de incheieturi, roteşte antebraţele cu o zvacnitură in jos şi spre afară
-acţionand tot impotriva degetelor lui mari.
Sau, dacă aveai mainile jos şi te apucă de incheieturi, antebraţe, atunci zvacneşte braţele in sus
şi spre afară, utilizand acelaşi principiu.
4.3. Dă-i peste cap degetele groase
Dar, dacă te apucă cu două maini de o singură incheietură, aruncă-ţi mana liberă printre
braţele lui ca să apuci mană captivă, apoi smuceşte-le impreunate, spre agresor fie in sus, fie in jos –
după cum te-a apucat: mereu impotriva degetelor lui mari. Ori, dacă imprejurările permit, cu mana
liberă loveşte-1 tare pe agresor in plex, peste faţă, la stomac.
* Cand te apucă de haină sau de revere: urmează să-ţi tragă o lovitură cu capul peste faţă.
Singura salvare este să fii mai rapid ca el şi să loveşti tu primul cu capul, adică să-l nimereşti peste nas
cu varful frunţii – dar trebuie să loveşti TARE şi iute.
Dacă te loveşte cu pumnul sau cu piciorul: incearcă mai intai să fentezi, să te apleci sau să
parezi cu mişcări de corp, deoarece trunchiul se mişcă mai repede decat braţele.
* Dacă eşti trântit la pământ şi te loveşte cu piciorul: încearcă să te rostogoleşti, apărand cu
braţele zonele lovite. Protejează totdeauna capul – acesta e prioritatea: apucă baza craniului cu mainile
impletite, pune incheieturile peste urechi şi tample, lipeşte coatele. Ridică genunchii la gură şi
incrucişează gleznele – ca să protejezi organele genitale
In cazul oricărui atac este avantajos să ţipi, să icneşti şi să gemi mai mult decat ar trebui:
mimează durerea. Mai ales cand o şi incasezi (eşti trantit la pămant şi lovit cu picioarele). Agresorul se
potoleşte mai repede dacă i se pare că victima e in agonie.
Dar ţipă şi cand contrătaci! Expiraţia şi zgomotul te intăresc, te excită, iar pe adversari ii
intimidează.
Atacul armat: rareori vine ca o surpriză totală; de obicei există indicii premergătoare (dar ca să
le sesizezi trebuie să fii mereu atent). Pe cat posibil, evită aceste situaţii.
Nu te apăra cand agresorul vrea doar să te fure. Nu merită riscul. Dacă insă atacul armat este
numai pentru distracţie, din plăcere – contrătacă imediat.
Dacă n-ai spaţiu de manevră, nu ai pe unde să scapi, nu ai chef să fugi – atunci incearcă să-i
iei arma. Problema principală e arma – nu te lăsa impresionat sau distras de alte ameninţări: pumni,
picioare, ţipete, vorbe.
Regula nu se aplică in cazul unei arme de foc, situaţie in care trebuie să acţionezi după
inspiraţie – vorbeşte sau distrage-i atenţia in general aprobă-1, pană apare vreo posibilă scăpare.
S-ar putea ca agresorul inarmat cu o armă de foc să se simtă atat de stăpan pe situaţie incat să
devină neglijent. Dacă eşti obligat să scapi (de exemplu afli că vrea să te omoare etc), caută sau
provoacă o ocazie de a ataca prin surprindere. Pot avea succes şi trucurile cunoscute din filme, unele
chiar răsuflate: de exemplu să priveşti peste umărul agresorului, spre spatele lui, ca şi cand vine cineva.
Dar trebuie să joci credibil: deschizi ochii surprins, apoi te faci că nu e nimica – s-ar putea să te creadă
şi să se intoarcă să vadă ce e. Atunci – profită!
Dar, nu te arunca asupra unui cuţit. Ţine agresorul la distanţă. Foloseşte un scaun, o lopată, un
topor – orice obiect solid ai la indemană. Impunge cu el, nu folosi mişcări circulare (sunt prea lente).
Nu-l lăsa pe agresor să apuce cu celaltă mană (liberă) obiectul cu care te aperi.
Vezi cum ţine cuţitul:
– Dacă vrea să-l arunce spre tine, trebuie să schimbe priza – operaţie care te avertizează şi-ţi dă
o clipă de răgaz.
4.4. Protejarea capului şi rinichilor când eşti lovit la sol
4.5. Blocarea cotului- împotriva atacului de jos
– Cuţitul ţinut cu lama în sus indică intenţia de lovire de jos in sus, mai periculoasă intrucat
intră mai uşor in abdomen, sub coaste. Totodată această priză arată că agresorul se pricepe la manuirea
cuţitului.
– Cuţitul ţinut cu lama în jos arată intenţia de lovire de sus in jos – variantă mai ineficientă,
căci lama are şanse să alunece peste coaste şi să nu pătrundă in corp. O astfel de priză ar putea arăta că
agresorul nu este foarte priceput la lupta cu cuţitul (dar nu poţi fi sigur de asta).
Metodele cu care ii poţi lua arma sunt foarte numeroase şi variate. Iată trei metode rapide – fig.
4.5, 4.6, 4.7. Partea cea mai periculoasă a intregii acţiuni este prinderea incheieturii mainii care ţine
cuţitul. După aceea, e simplu…
Nu uita: dacă alte incercări de potolire a spiritelor au dat greş, mai ales in cazul unor bătăi cu
sau intre beţivi – zvacneşte piciorul in testicule – dar fă-o scurt şi tare, fără ezitarel Această lovitură are
avantajul că poţi sta la o depărtare mai mare decat ajunge el cu cuţitul. Poate fi foarte eficace!
Atenţie: toate procedeele de autoapărare descrise mai sus nu pot avea succes dacă sunt
aplicate pentru prima oară intr-o situaţie reală, de criză. Ele trebuie exersate, insuşite din timp!
Indiferent de varstă, practică un stil de arte marţiale.
4.6. Răsturnarea antebraţului -împotriva atacului de sus
4.7. Apucă-i antebraţul, intră şi roteşte-te contra împingerii din faţă
Ajută victima: nu ezita să intervii cand vezi că o persoană este atacată, chiar dacă sunt mai
mulţi agresori. Simpla apariţie a altei persoane şi strigătele acesteia ii poate speria şi alunga pe
răufăcători. Solidaritatea oamenilor cinstiţi e cea mai bună apărare a societăţii impotriva nedreptăţii.
Răul poate birui numai cu ajutorul nepăsării celor din jur.
4.5. CINE TE ATACĂ?
Autostopistul de langă tine – invăţătură de minte: nu lua autostopişti.
Dar dacă ai luat şi răul se petrece, incearcă să faci ceva —iar ce anume, depinde de
imprejurări. Dacă nu ai avut ocazia să reacţionezi rapid cand pasagerul s-a transformat in agresor, fă-te
că cedezi şi condu mai departe. Dar nu-ţi face iluzii şi gandeşte-te la o acţiune. Aminteşte-ţi de şoferii
care au stat cuminţi şi pană la urmă tot au fost impuşcaţi sau injunghiaţi.
Ca şofer ai multe atu-uri in mană. Iată cateva manevre ce pot avea succes:
– Cand agresorul rămane cu un ostatec (soţia etc.) şi te lasă să ieşi din maşină singur –
inştiinţează pe furiş vanzătorul de la staţia de benzină asupra situaţiei şi cere-i^ ajutor.
– incalcă o regulă de circulaţie, fă manevre incorecte chiar in faţa unui poliţist
– de exemplu semnalizează cu farurile către maşina Poliţiei etc.
– Strică ceva la maşină, la motor – de exemplu trage şocul, apoi explică-i agresorului că
defecţiunea apărută necesită oprirea maşinii şi inspectarea motorului; cand ieşi din maşină FUGI (in
caz că are o armă de foc, fugi in zig-zag către cel mai apropiat adăpost, sau ascunziş).
– Mimează că-ţi-a venit rău: eşti diabetic şi ai nevoie de insulina; ţi-e rău de la inimă; ai o criză
de apendicită – te apuci cu mainile de abdomen, te prăbuşeşti peste volan, cazi intr-o parte. Apoi, ori il
imobilizezi – ori ieşi din maşină şi fugi. Nu uita: cotul este o armă grozavă dacă il infigi cu forţă in
coastele neprotejate ale celui de alături (imediat deasupra taliei). Foloseşte un pretext potrivit ca să
creezi o ocazie de lovire cu cotul – de exemplu te intinzi ca să ştergi parbrizul, să deschizi geamul, să
aranjezi scrumiera.
– Dacă agresorul stă pe scaunul din faţă langă şofer şi nu este legat cu centura de siguranţă,
franează brusc, sprijinindu-te de volan: il arunci cu capul in parbriz, in bord.
Sau – condu foarte repede (dacă eşti in stare) astfel incat să-l sperii şi să-l faci să nu te atace
cat timp conduci.
Dacă transporţi o incărcătură valoroasă şi cineva te opreşte, te avertizează că ţi s-a stricat ceva
la maşină: un cauciuc, far etc, sau că mai incolo e un accident
– NU opri imediat, nu ieşi afară din maşină. Mai mergi o bucată de drum, pană apreciezi că
eşti in siguranţă – de-abia atunci poţi ieşi să verifici defecţiunea.
Sau, dacă ţi se pare că cel sau cei care te-au oprit pentru verificare nu inspiră incredere,
propune-le să vă deplasaţi cu toţii pană la prima secţie de Poliţie.
Uniformele, insemnele, documentele sunt uşor de falsificat şi greu de verificat, mai ales
noaptea pe şosea.
Şoferul de langă tine: cand eşti singură cu un şofer care işi dă arama pe faţă, fă-te că vomiţi şi
manjeşte cat mai mult interiorul maşinii. Poţi chiar voma cu adevărat dacă iţi bagi (pe ascuns) două
degete pe gat. Dacă opreşte maşina, ieşi şi fugi. Vezi şi la (#11.1) (cand şoferul este beat, sinucigaş, sau
urmărit).
Indiscretul: dacă eşti intr-un automobil parcat intr-un loc izolat şi vezi o faţă la geam – stai
inăuntru. Uşile ar trebui să fie blocate şi ferestrele inchise. Nu deschide fereastra dacă bate cineva in ea.
Nu sări afară la privitor, ar putea striga să ceară ajutorul altor tovarăşi de „distracţie”, aflaţi in zonă. Nu
ataca indignat astfel de oameni, deoarece nu ştii nimic despre posibilităţile lor de apărare, represalii ori
răzbunare. Ţine la indemană o lanternă, o măciucă.
De obicei simplul fapt că l-ai descoperit este suficient pentru a-1 dezgusta şi pleacă. Oricum, e
mai bine să pleci şi tu din locul acela.
Beţivul agresiv- ia-1 cu vorba, cu binişorul. Dacă totuşi incepe o altercaţie, fii atent că beţivii
apucă şi ţin neaşteptat de tare cu mana. Loveşte-1 puternic in stomac: i se face rău şi renunţă.
Nebunul- ia-1 cu vorba, cu binişorul. Forţa unui astfel de om poate fi de circa trei ori mai
mare decat a unui om normal.
Un şofer furios. Nu te lăsa tras din maşină şi agresat, chiar bătut de şoferul furios că i-ai tăiat
calea, l-ai depăşit etc. – şi care te ajunge din urmă la următorul stop. Inchide şi blochează uşile, nu ieşi
afară. Dacă reuşeşte să deschidă uşa, ieşi pe cealaltă uşă. Sau, sări la reclamant – repede. NU STA pe
scaun aşteptand un pumn in nas – sau altceva şi mai rău.
Incearcă să-l imbunezi cu vorba – adeseori obţii rezultate bune in felul acesta
– dar nu slăbi vigilenţa şi fii gata.
Mulţimea – poate fi de la caţiva trecători adunaţi ca să vocifereze sau să privească un accident
(minor) de circulaţie, pană la un grup mare de oameni isterici care vor sange.
Fugi – scapă la timp. Dacă nu reuşeşti – retrage-te cu spatele la un zid, un copac. Dacă te aperi,
sau contrătaci şi-l rezolvi expeditiv, chiar spectaculos pe primul agresor, s-ar putea ca celorlalţi să le
scadă avantul.
Cel ce se ineacă: stai departe de el, deoarece in astfel de situaţii individul se agaţă de tine cu o
forţă de luptă excepţională (vezi cum poţi incerca să-l salvezi
– la #6.9.). Dacă te-a apucat (de exemplu cu ocazia naufragiului unui vapor), procedează cum
se arată la #4.4.
Teroriştii din avion: in fiecare an au loc in lume aproximativ 20 de deturnări de avioane cu
luare de ostatici. Cam un pasager din 4000 a trecut printr-o astfel de situaţie.
La inceput, după ce teroriştii işi leapădă masca de pasageri obişnuiţi, toată lumea – pasageri,
echipaj – este intr-o stare de maximă agitaţie care ar putea provoca teroriştii la acte de violenţă. Nu fi
agresiv. Incearcă să nu atragi atenţia. Ascunde sau aruncă posesiunile personale care i-ar putea interesa
pe terorişti (documente militare etc).
După un timp, situaţia se calmează. Sunt şanse să apară un fel de relaţii de colaborare intre
terorişti şi ostatici. De exemplu, s-ar putea ca teroriştii să ceară ajutor la pregătirea şi distribuţia hranei,
a băuturilor; la acordarea primului ajutor, la curăţenie etc. Nu refuza astfel de sarcini.
Nu intra in discuţii despre opiniile politice ale teroriştilor. Incearcă să memorezi cat mai multe
detalii despre terorişti şi despre situaţie: număr, sex, semne particulare, nume, armament, alte
echipamente (dacă faci parte dintre cei eliberaţi intr-o primă tranşă, vei putea contribui la pregătirile
pentru eliberarea celorlalţi ostatici).
Dacă situaţia se prelungeşte (aterizări pe diverse aeroporturi etc), incearcă să-ţi păstrezi calmul
şi să-i incurajezi pe ceilalţi pasageri.
S-ar putea ca pe durata şederii pe aeroport să se intrerupă incălzirea, sau aerul condiţionat (din
lipsa combustibilului). Intr-o zonă de deşert ziua e foarte cald, iar noaptea aproape ger. De asemenea,
toaletele nu vor funcţiona, apa va lipsi, intr-o astfel de situaţie mulţi oameni se comportă ciudat: unii
devin deprimaţi, nu mai vorbesc; alţii devin nervoşi, agitaţi. Surprinzător, copiii stau mult mai liniştiţi
decat ne-am aştepta, pot crea chiar unele legături cu teroriştii.
Pentru a face faţă situaţiei, găseşte-ţi o ocupaţie care să te facă să uiţi: dezleagă cuvinte
incrucişate, joacă cărţi, citeşte. Dacă te gandeşti mereu la pericol, fără să vrei intri in panică, faci
acţiuni necontrolate.
Incearcă să-ţi păstrezi sănătatea şi forma fizică. Fă exerciţii izometrice (contracţii musculare
fără deplasarea membrelor). Dormi. Bea cat de multă apă poţi.
Dacă avionul este atacat de trupele antitero, aruncă-te pe pardoseală şi stai acolo. Fă-te mic.
Strecoară-te intre scaune. Vor fi explozii, impuşcături etc. Nu te ridica pană nu se anunţă că s-a
terminat. După aceea, ieşi cat mai repede din avion.
Sălbaticii – dacă te atacă, fugi şi te adăposteşte. Nu răspunde decat atunci cand plouă cu săgeţi
(otrăvite). Iar in acest caz – trage cu arma spre ei, dar ţinteşte deasupra capetelor. Situaţia se
inrăutăţeşte mult dacă omori sălbatici, primitivi.
Cand simţi că cineva te urmăreşte in junglă, opreşte-te in mijlocul oricărui luminiş sau poiană
şi lasă-te văzut, arată in toate direcţiile că ai mainile goale. Dacă prin asta nu te-ai liniştit incă, lasă
ceva atractiv, cadouri, in locuri evidente şi după un timp du-te să verifici dacă au fost luate sau nu.
Cand te intalneşti cu sălbaticii arată-le că nu eşti inarmat, intinzand mainile spre ei. Spune-leprin semne
ce nevoi ai, s-ar putea să te ducă la satul lor. Alte sfaturi:
– Acţionează după inspiraţie sau situaţie. Nu te grăbi. Arată-te prietenos, bine intenţionat,
calm. Zambeşte.
– incearcă să te vezi cu şeful tribului sau al satului. Spune-i orice ai nevoie. O să te inţelegi cu
el prin semne şi gesturi. Nu cere, nu pretinde. Dă cadouri, fă schimburi.
– Nu fi prea generos cand dai in schimb ori cand plăteşti cu obiecte, monede sau hrană pentru
ceea ce primeşti. Nu e bine să fii mană spartă. Fii corect – incearcă să le caştigi increderea. Respectă
promisiunile făcute.
– Respectă-le obiceiurile – şi colibele, femeile, sau avutul lor. Dacă ii provoci, aşteaptă-te la
ce-i mai rău. Cand nu sunt siguri de tine sau de intenţiile tale, supravieţuirea va depinde in mod esenţial
de felul cum reuşeşti să rezolvi relaţia dintre tine şi ei – bazată pe principiul „să-i faci tu (mai repede)
acelaşi lucru pe care ţi l-ar face şi el ţie”.
– incadrează-te. Amestecă-te printre ei, participă la activităţile lor. Nu te enerva dacă fac glume
pe seama ta. Incearcă să le inveţi limba. Fii atent şi nu repeta ga-fele care produc o consternare
evidentă.
– invaţă tot ce poţi despre modul lor de viaţă, resursele de hrană şi de apă. De asemenea află
despre duşmanii lor, despre orice ţi-ar putea fi de folos.
– Ai grijă să nu ţi se fure avutul. Nu locui in colibele lor (poţi să te molipseşti de vreo boală),
ci construieşte-ţi una nouă pentru tine, eventual cu ajutorul lor.
Fierbe-ţi apa, găteşte-ţi singur – dar incearcă să faci in aşa fel incat această izolare (pentru
motive de sănătate) să nu bată la ochi.
4.6. DACĂ TE LEAGĂ
Cand nişte sălbatici te leagă de un copac sau un talhar iţi intră in casă in timp ce dormi şi apoi
te leagă de un scaun, ai avea mare nevoie să ştii cate ceva din „arta dezlegării”.
Pentru a te elibera nu e nevoie să fii un superexpert – ca iluzionistul David Copperfield de la
TV – ci mai ales să acţionezi dibaci şi preventiv: in timp ce te leagă, incearcă să te „umfli” pe ascuns,
pentru ca legăturile rezultate să fie cat mai slabe, cat mai largi. Ţine minte că slăbirea legăturii ori cat
de puţin, chiar numai cu 15 mm, poate permite eliberarea prin metodele expuse mai jos.
Adeseori poţi slăbi legăturile şi mai mult: de exemplu, joacă teatru şi fă-i pe agresori să te lege
aşa cum vrei tu – nu cum vor ei. Incordează-te contra funiei, cablului electric sau sarmei. Sau, nişte
spire care se suprapun la legare – pot fi mai tarziu manevrate să se descalece şi să slăbească legătura.
Poţi să scapi mai uşor cand eşti legat, chiar infăşurat cu o singură funie lungă, decat in cazul mai multor
legături cu sfori scurte, aplicate in diverse puncte – glezne, incheieturile mainilor, piept, braţe.
Adică:
– Dacă te leagă cu braţele lipite de corp: trage mult aer in piept. Trage mult umerii in spate.
Incordează şi indoaie braţele contra legăturilor. Incearcă să indoi braţele: simulează dureri insuportabile
la subsuori şi pretinzand că te freci in locurile dureroase, incrucişează braţele – apoi trage de funie ca so
slăbeşti cat mai mult, agăţand-o cu un deget in perioada cand cel ce te leagă nu-ţi vede manevra (fig.
4.8).
4.8. Incordează-te şi inspiră când te leagă; relaxează-te şi expiră ca să scapi
– iţi leagă mâinile, sau încheieturile mâinilor: incordează-le contra funiei, sarmei, legăturii;
ajută-te apăsand varfurile degetelor şi vice-versa. Folosind astfel de contra-presiuni, impinge contra
legăturilor, cel mai bine ar fi chiar in momentul realizării lor. Eliberarea se va putea face relaxand
mainile şi incheieturile, apoi lucrand la legături pană ce o spiră se lărgeşte atat de mult incat poate trece
peste degete şi palme. Această operaţiune poate fi mult ajutată de degetele mari de la maini, cu ajutorul
cărora spira lărgită se poate trece şi peste maini. Dacă nodurile sunt intr-o poziţie convenabilă,
accesibilă, ajută-te la dezlegare cu dinţii. Sau ajută-te cu orice proeminenţă ascuţită găseşti in preajmă.
– iţi leagă picioarele şi gleznele: incordează coapsele, genunchii, pulpele şi gleznele contra
legăturilor. Dacă te leagă la glezne, apasă-ţi varfurile pantofilor şi genunchii intre ele – pentru a depărta
călcaiele. Sau, cand iţi leagă coapsele şi pulpele, apasă varfurile labelor şi arcuieşte picioarele. Ca să te
eliberezi – relaxează picioarele. Gleznele pot fi dezlegate chiar cu mainile legate – dacă reuşeşti să indoi
picioarele astfel ca mainile să ajungă la glezne şi la nodul respectiv.
– îţi pune căluş la gură: incearcă să te eliberezi frecand faţa de un zid, o mobilă – orice
proeminenţă găseşti.
– Te leagă de un copac, stâlp sau scaun: aplică acelaşi principiu. Cand te leagă, incordează-te
contra legăturilor oricand, şi oricum poţi, urmărind să depărtezi – oricat de puţin – partea de corp peste
care trece funia, de obiectul fix, printr-o apăsare pe acelaşi obiect a altei, sau altor părţi de corp. De
exemplu te leagă peste piept de un copac – depărtează pieptul de copac, sprijinindu-te de copac cu
pulpele şi capul. Atenţie: suprafeţele neregulate – cum e scoarţa copacului, oferă adeseori o posibilitate
de slăbire a legăturii prin aducerea ei, incetul cu incetul, pană in dreptul unei adancituri.
O altă soluţie: roade sau taie legăturile, frecandu-le de orice proeminenţă ascuţită. O franghie
compusă din fire subţiri este mai uşor de tăiat decat o sfoară groasă.

Acest articol a fost publicat în SUPRAVIETUIRE URBANA și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s