Ghid de suprevieţuire financiară

Ghid de suprevieţuire financiară

Pensia de mâine se construieşte astăzi!

Dacă acum ai peste 20 de ani citeşte acest articol. E şi pentru tine, deşi poate nu te duce gândul la anii pensionării. Însă dacă te uiţi în urmă (de la revoluţie încoace am depăşit deja două decade şi parcă nu ne vine a crede…) vei constata că timpul nu trece chiar aşa de încet.

Bine, vei spune, şi care e problema? Am un job (sau mă pregătesc pentru unul) am 40 de ani înainte pentru a cotiza pentru pensie, văd în jurul meu pensionarii care îşi primesc regulat banii ( şi nu toţi o duc tocmai rău…), deci???

Da, ai dreptate! Dar priveşte în viitor şi analizează factorii demografici şi economici şi apoi fă-ţi calculele mai bine. Pentru că:

Actualmente, suntem o ţară cu 5,5 milioane de pensionari şi cu 4,3 milioane de contribuabili (raportul angajaţi – pensionari este de 1/1,27). Iar scenariile Băncii Mondiale arată că în 2050 în România va exista un angajat la 4 (patru!) pensionari, deci un raport de 1/4; dacă acum sunt probleme cu pensiile întreabă-te ce va fi peste 30 de ani… .

 

Concluzia: pensia de stat va fi foarte mică sau inexistentă. Un calcul (ziarul „Gândul” din 04.oct.2010) arată că un român care acum cotizează la fondul de pensii o sumă corespunzătoare salariului minim pe economie timp de 15 ani va încasa în anul 2040 o pensie de 88 de lei. Iar dacă ar avea o vechime de 45 de ani – 283 de lei, în condiţiile în care nu va exista o pensie minim garantată. Ce poţi face cu atât de mulţi bani, nu e greu de imaginat: aproape nimic!

Scenariul pare catastrofal pentru viitoarele generaţii de pensionari. Dar dacă nu ai depăşit vârsta de 40 de ani, dacă eşti sănătos şi gândeşti înţelept, lucrurile nu stau chiar atât de rău. Ce e de făcut?

 

Specialiştii ne sfătuiesc să nu ne încredem într-o singură sursă de venituri la bătrâneţe, adică în pensia de stat. Concret, se pot urma două căi de a obţine venituri suplimentare: financiare şi non-financiare.

Din prima categorie fac parte depozitele bancare (bani albi pentru zile negre…), plasamentele financiare, pensiile private sau asigurările de viaţă cu acumulare de capital. Sunt bune, cu o singură condiţie: economia mondială să nu sufere schimbări radicale iar băncile, fondurile de pensii şi companiile de asigurări să nu dea faliment. Şi cum nimic nu mai e sigur (vezi şi cazul AIG în 2008), un pic de prudenţă nu strică.

Pentru că în cazul unor astfel de falimente în lanţ, banii tăi nu vor mai valora mai nimic. Sau, un caz aproape de noi (Ungaria): statul poate naţionaliza fondurile private de pensii şi rămâi cu mâinile goale. Şi în plus, de parcă nu ar fi îndeajuns, mai adaugă inflaţia, greşelile de administrare sau fraudele bancare şi tabloul va fi complet.

 

Dar viitorul poate fi şi mai bun. Bun pentru că ai la îndemână şi alternativa non-financiară, care nu include moneda, oricare ar fi ea.

Pentru pensionarul anului 2040, cea mai înţeleaptă schemă de investiţii trebuie să se bazeze mai ales pe această componentă. Cum?

 

1. Casa “pe pământ”, preferabil la ţară. Foarte probabil, nici o pensie nu va mai putea acoperi costurile utilităţilor pentru viaţa “la bloc”, nici măcar pe timp de vară. Soluţia este o locuinţă cât mai autonomă: excelent izolată termic (sau chiar pasivă), cu sursă proprie de apă şi chiar de energie electrică. Şi cu ceva teren lângă ea!

2. Sursă proprie de hrană. Două persoane îşi pot asigura aproape tot necesarul de alimente dintr-o mică seră (eventual solar) şi vreo mie-două de mp de grădină cultivată judicios. Vremea economiei de subzistenţă se pare că nu a trecut, aşa că învaţă (dacă nu ştii deja) să cultivi pământul.

3. Surse pasive de venituri. O proprietate – locuinţă sau spaţiu comercial – închiriată poate aduce un venit mai bine ancorat în realitatea de atunci. Sau arenda obţinută de pe urma unui teren agricol, fie în bani sau în produse.

4. Fă copii şi educă-i cum trebuie. Dacă sunt bine pregătiţi pentru viaţă pot ajunge să câştige foarte bine, suficient încât să te poată ajuta şi pe tine.

5. Investeşte în sănătatea ta încă de pe acum. Gândeşte preventiv. Fă sport şi elimină viciile din viaţa ta( sunt şi costisitoare şi dăunătoare sănătăţii). Cel mai de preţ lucru pe care îl ai acum şi s-ar putea să-l pierzi până atunci este propria mobilitate.

6. Caută să termini de plătit ratele la locuinţă înainte de pensionare. Vei avea astfel ceva de oferit celor dispuşi să te ajute (se poate aranja un contract de întreţinere contra cedării locuinţei).

 

Gândeşte-te la toate aceste aspecte şi acţionează. E un moment propice (criza a dus preţurile jos), deci poţi face ceva. Iar dacă procedezi corect, te vei bucura de viaţa de după pensie.

Fă-o cât nu e prea târziu!

Acest articol a fost publicat în SUPRAVIETUIRE URBANA și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s