PRIORITĂŢILE Intr-o situaţie de criză

PRIORITĂŢILE

Intr-o situaţie de criză, stabilirea ordinii de priorităţi şi, corespunzător, a urgenţelor de intervenţie, este primul pas al luptei pentru supravieţuire. Totdeauna problemele trebuie evidenţiate,
ierarhizate, ordonate. Ele nu pot fi rezolvate toate deodată. Cine încearcă să tragă cu puşca ascultând muzică, nu va nimeri nici ţinta şi nici nu se va bucura de muzică.
Pentru supravieţuire sunt necesare cateva condiţii sau necesităţi de bază: aer, apă, hrană, foc,adăpost. Oprirea funcţionării organismului uman (moartea) poate fi cauzată de: deteriorarea stării de
sănătate (răni, şoc, hemoragie, stop respirator, strivire, boală gravă etc); lipsa apei, a hranei; frigul,căldura excesivă.
Cel mai urgent este primul ajutor medical (opreşte sangerarea, fă respiraţia artificială, tratează şocul – intr-un cuvant, stabilizează problemele acute, ca să te poţi ocupa apoi de ansamblul situaţiei.
Lipsa aerului (oxigenului) şi a respiraţiei este pericolul cel mai grav. Fie că are aer, dar nu mai poate respira (inecare, strivire, stop respirator etc), fie că aerul lipseşte sau e irespirabil (incendiu, fum,
gaze, scufundare in apă ş.a.m.d.) omul moare după cateva minute. De obicei există aer din belşug, ceea ce a şi născut zicala că cele mai valoaroase lucruri le căpătăm gratis.
Apa este totdeauna esenţială. Importanţa celorlalte necesităţi vitale depinde de locul in care te afli. Temperatura corpului trebuie păstrată la, sau in jur de, +37°C. Dacă e prea frig (hipotermie) sau prea cald (hipertermie), mori. Păstrează-ţi energia.
Nu o risipi (cum faci acasă…) mai intai acţionand – şi după aceea gandind şi regretand.
Dacă e prea frig, fă un foc (adăposteşte-te, fă o tabără
Dacă ţi-e foame, procură şi prepară hrana. Apoi, reacţionează corespunzător situaţiei: dacă eşti prea singur (dacă ceilalţi sunt prea mulţi ( Din pustietate revino intre oameni: pe jos, pe apă, prin apă, peste munte etc.
Sau rezistă imprejurărilor potrivnice: de exemplu, incendiu calamităţi naturale

S-a constatat că doar 20% dintre acţiunile pentru rezolvarea oricărei sarcini produc 80% din rezultate! Raţional este deci să stabilim cat mai repede care sunt problemele prioritare şi cele mai
eficiente acţiuni, ca să ne concentrăm forţele şi resursele asupra lor – deci nu asupra celorlalte, mult mai ineficiente.
O altă constatare sau criteriu interesant pentru stabilirea priorităţii unor acţiuni este că treaba care pare cea mai neplăcută este de fapt cea mai urgentă. Aşa că n-o mai amana, nu căuta scuze pentru
inactivitate, ci treci la fapte.
Capacitatea de a sesiza adevăratele probleme sau priorităţi lipseşte insă din educaţia noastră.
De obicei pierdem timpul cu fleacuri, iar marile necazuri sau oportunităţi le observăm numai cand e prea tarziu – şi plătim mai mult.
Iată o mostră de comportare fără a gândi în perspectivă: un avion de pasageri are o avarie şi cade în junglă. Din accident se salvează doar un american, un rus Şi un român. Orbecăind ei prin
sălbăticie, sunt surprinşi şi, cu toată împotrivirea lor, capturaţi de nişte canibali. Ajunşi în faţa cazanului în care urmau să fie fierţi, cei trei întreabă dacă nu există vreo cale de a scăpa cu viaţă. Ba
există chiar trei mijloace, le răspunse şeful canibalilor, pentru că ne-am mai modernizat şi noi: ori gătiţi o răscumpărare de 1OO dolari, ori acceptaţi să primiţi 1OO de lovituri de bâtă la tălpi, ori acceptaţi să mâncaţi un lighean plin cu excremente. Americanul scoate iute bancnota de 1OO dolari, o dă şi scapă. Rusul zice: eu n-am bani, dar am fost călit de istorie şi rezist la greutăţi; băteţi-mă la
tălpi. Suportă el cu stoicism cele 1OO de lovituri şi fu eliberat. Românul le explică: eu sunt sărac, n-am bani; nu rezist nici la bătaie, că sunt mai poet; să încerc cu ligheanul. Se apucă el şi începe să
înghită cu noduri murdăria. După ce îl goleşte pe jumătate, se opreşte şi le zice canibalilor care se uitau la el cu scârbă: mi s-a făcut greaţă, nu mai pot să termin; vreau să încerc loviturile la tălpi.
Sălbaticii, amabili, fură de acord şi începură să-l croiască cu ciomagul Românul zbiera de durere ca din gura de şarpe, dar strângea din dinţi gândindu-se la cazanul care aştepta.
Rabdă el ce rabdă vreo 5O de lovituri, apoi le declară canibalilor: nu mai pot rezista la restul bătăii. M-am răzgândit; de fapt, aveam 100 dolari şi acum vi-i dau.
Iată că a scăpat şi el pană la urmă – dar cum?
Nimica nu e gratuit pe lumea asta, dar se pot găsi metode pentru reducerea preţului plătit. Le găseşti dacă te gandeşti, dacă te străduieşti! Degeaba ne tot rugăm: dă-i Doamne românului (de la
început) mintea cea de la urmă! Cine nu cască ochii – va căsca punga. Dar nu-i suficient doar să vrei, trebuie să şi poţi. Iar pentru a putea, trebuie să te pregăteşti. Fără o pregătire din timp pentru a gandi
dibaci, o să rămai un veşnic surprins: mereu vei reacţiona (in loc să acţionezi) şi vei tot plăti, plăti….
Poate chiar cu viaţa.
Intr-o situaţie de criză, nu uita că singura ta sarcină e să scapi, nu să faci vitejii, sau pe grozavul. Englezii zic: cine luptă curajos, dar fuge când nu mai poate răzbi, scapă cu viaţă şi poate să
mai lupte şi altă dată. O fi ea „fuga” ruşinoasă, dar e sănătoasă. Insă cand fugi, nu alerga pană la capătul lumii, ci doar atat cat e nevoie; apoi uită-te de departe la „problemă”, să vezi ce-ai putea caştiga
din ea…
Supravieţuirea in natură (survival) este, in general, o activitate de scurtă durată şi trebuie să fie incununată repede de succes: salvare, revenire intr-o localitate -altfel devine un fel de aventură.

Acest articol a fost publicat în SUPRAVIETUIRE IN NATURA și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s