PUTINA METEOROLOGIE

 

Daca te prinde vremea rea pe drum, poti avea neplaceri mari – chiar mortale, înainte de a pleca, studiaza buletinul meteorologic. Observa schimbarea vântului si a presiunii atmosferice; noteaza starea si semnele vremii, cum a fost vremea înainte si cum se schimba în continuare.

Vremea e mult mai localizata decât climatul. Pot aparea diferente foarte mari ale starii vremii între doua locuri sau localitati învecinate.

Vântul. Un regim stabil si regulat al vântului, cu schimbari identice de la zi la noapte, indica vecinatatea unei suprafete, a unui volum mare de apa (mare sau lac). Briza sufla ziua dinspre apa spre pamânt, iar noaptea în sens invers.

Mirosul adus de vânt poate da o informatie asupra locurilor pe care le-a strabatut, de exemplu mirosul de mare, de iarba de mare, de padure etc.

Studiaza si retine directia si regimul vânturilor si al vremii: de obicei vântul care sufla dintr-o anumita directie va aduce mereu acelasi fel de vreme.

Cât timp bate un vânt tare si uscat, vremea ramâne neschimbata; când vântul se opreste sau îsi schimba directia, s-ar putea sa ploua.

Daca e ceata, poate aparea roua, dar nu ploaie.

Vântul slab si cerul senin: vreme buna. Într-o zi frumoasa, intensificarea puternica a vântului va fi urmata de schimbarea vremii.

Vântul puternic din Nord pe vreme frumoasa precum si vântul puternic din Sud pe vreme rea, ploaie sau ninsoare, arata ca timpul nu se schimba. Când vântul se opreste brusc si apare o acalmie – urmeaza furtuna.

Norii sunt semnele cele mai sigure pentru prevestirea vremii.

Cele 10 feluri de nori sunt descrise în continuare, iar altitudinea lor obisnuita din zona temperata (în zona arctica aceiasi nori stau mai jos) este indicata între paranteze. Cu cât norii sunt mai sus, cu atât vremea va fi mai frumoasa.

– Norii cirocumulus (altitudine 5-8 km): au aspectul valurilor mici pe care le face nisipul batut de vânt. Sunt semn de vreme buna: apar de obicei dupa o furtuna si se împrastie lasând cerul senin.

– Norii altocumulus (1,5-6 km): mai grosi si mai mari decât cirocumulus, mai putin albi si cu umbre pe ei. Sunt nori de vreme buna; apar dupa o furtuna.

– Norii cumulonimbus (1,5-10 km): nori josi, de furtuna. Negri, amenintatori, cu vârful latit ca o nicovala. Aduc grindina, vânt puternic, tunete, fulgere. Deasupra lor apar nori cirus falsi, sub ei nori nimbostratus falsi.

– Norii cumulus (max 2,5 km): se recunosc usor, sunt albi si pufosi. Daca sunt rari si distantati, urmeaza vreme buna; daca sunt mari si au multe capete, pot produce deodata averse de ploaie. Daca apar deasupra marii, pe un cer fara nori – arata ca sub ei este pamânt.

-Norii cirus (5-9 km): înalti, ca smocurile de fum, constau din cristale de gheata care le dau o culoare alba. Apar pe vreme buna.

– Norii cirostratus (5-9 km): formati din cristale de gheata, au aspect de vite albe. Produc un halou, ca un inel luminos în jurul soarelui sau al lunii. Daca un cer plin cu nori cirus se înnegreste, iar norii devin cirostratus, înseamna ca vine ploaia sau zapada.

– Norii altostratus (2,5-6 km): formeaza un voal gri deasupra soarelui sau lunii. Daca se apropie vremea umeda, norii se înnegresc si se îngroasa, acoperind complet soarele sau luna pâna ce începe ploaia.

– Norii nimbostratus (1,5-5 km): formeaza straturi joase si negre, care indica apropierea ploii sau zapezii (pâna în 4-5 ore) ce va cadea câteva ore.

– Norii stratocumulus (sub 2,5 km): au aspectul unei formatii joase, consistente, care înainteaza si acopera întregul cer- dar uneori au si zone subtiri prin care se zareste soarele. Pot produce ploi mici, dar de obicei dupa-amiaza se împrastie si lasa cerul senin peste noapte.

– Norii stratus (sub 2,5 km): sunt cei mai coborâti nori. Formeaza un strat uniform ca ceata din aer – sunt numiti si ceata muntilor. Desi nu sunt nori de ploaie, pot produce câte o stropeala. Când, peste noapte, se formeaza nori grosi si dimineata acopera cerul – de obicei se împrastie curând si ziua va fi frumoasa.

Prevederea vremii. Animalele sunt sensibile la schimbarea presiunii atmosferice – de aceea pot fi folosite la previziunea vremii pe termen scurt. Pasarile insectivore se ridica si vâneaza la înaltimi mai mari pe vreme frumoasa, mai jos când se apropie furtuna. Intensificarea neobisnuita a activitatii rozatoarelor în cursul zilei prevesteste vreme rea. Daca tântarii si mustele înteapa insistent, fara sa se fereasca, iar animalele dau semne de nervozitate, se apropie furtuna.

si oamenii simt uneori schimbarea vremii. Persoanele cu parul ondulat constata ca la apropierea vremii proaste sau umede parul li se zbârleste. Sau, reumatismul, bataturile, sciatica etc. se înrautatesc si dor la apropierea vremii umede si proaste.

Înrautatirea timpului mai este anuntata si de: aparitia si mentinerea unor cercuri concentrice (halou) în jurul soarelui sau al lunii; aerul mai transparent, mai curat – vizibilitatea mai buna; aparitia pe piscurile izolate a unor nori densi, care se misca rapid pe verticala; soarele care rasare în ceata; vântul care bate noaptea dinspre vale spre înaltime (sau invers ziua); animalele salbatice care coboara (sa se adaposteasca); câinii care parasesec turma si se apropie de stâna; rândunelele si lastunii care zboara razant cu solul; albinele se refugiaza ziua în stup sau ramân în stup dimineata; vacile se strâng unele lânga altele; pestii sar peste suprafata apei; broastele ies la mal si oracaie puternic.

Îmbunatatirea vremii mai este anuntata de: aparitia unui strat subtire de ceata deasupra crestelor muntoase; aparitia cetii, seara pe vale; soarele care apune pe un cer albastru, senin si trandafiriu; lipsa vântului (fumul se ridica vertical); înseninarea cerului; luna care straluceste viu pe cerul senin; racirea aerului noaptea si aparitia picaturilor de roua; disparitia norilor înaintea apusului; plecarea din musuroi a furnicilor la treaba; tântarii care zboara în roiuri compacte; mustele zboara în roiuri mici care se învârtesc; sopârlele ies sa se încalzeasca; rândunelele, pescarusii si bâtlanii care zboara foarte sus.

Culoarea cerului arata gradul de umiditate atmosferica: verde – aer foarte umed; galben – umed; roz – uscat. Cerul roz înainte de rasarit prevesteste vreme frumoasa; galben-auriu: ziua va ramâne frumoasa; rosu-purpuriu dimineata în zori: se apropie furtuna; roz la apus sau rosu noaptea: vreme buna; galben-pal: vine ploaia; rosu-murdar-violet, la apus sau la rasarit: vine furtuna; alburiu, putin încetosat, plus vânt slab si soare arzator: furtuna; fulgerul fara nori: vreme buna. Cerul gri dimineata prevesteste o zi uscata, dar seara cerul gri arata ca ploaia vine curând.

Daca fumul focului de tabara se ridica linistit, vertical, vremea va ramâne buna. Daca însa se zbate, îsi schimba directia, flutura, sau e fortat în jos dupa ce s-a ridicat linistit pâna la o anumita înaltime – vine vremea proasta, furtuna sau ploaia.

Când se apropie ploaia sunetele se aud mai departe, iar mirosul vegetatiei se întareste.

Cercul colorat, vizibil în jurul soarelui sau al lunii, se va mari daca vine vremea buna si se va restrânge daca se apropie ploaia. Curcubeul dupa amiaza târziu arata si el ca vremea se îmbunatateste

Autor Serban Derlogea Manual de Supravituire

 

Acest articol a fost publicat în SUPRAVIETUIRE IN NATURA și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la PUTINA METEOROLOGIE

  1. concediere spune:

    Informatii utile. De-abia acum am descoperit blogul. Excelenta treaba faceti! multumim mult de informatiile postate! Pe de alta parte, ar fi fost buna si o abonare prin email la noutati. Toate cele bune! Maria

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s